Bine ai venit!

Interviul Ambasadorului Chinei, Xu Feihong, acordat Asociației ChinaRo

22/06/2017

1. În primul rând, vă mulțumesc stimate Ambasador că ați acceptat acest interviu, ați fost întotdeauna prietenul nostru de încredere și un exemplu pentru noi. Deci, cum credeți, care sunt perspectivele de cooperare a Ambasadei Chinei în România cu Asociația ChinaRo?

Contactele dintre popoare ajută la relațiile dintre state. Prietenia traditională dintre China și Romania este inseparabilă de sprijinul oferit de cele două guverne, și cu atât mai mult nu am putea fără sprijinul puternic al schimburilor de prietenie dintre cele două popoare și toate organizațiile prietenoase din cele două țări.

Asociația ChinaRo este o organizație tânără și dinamică. De la fondarea sa in 2014 a lucrat în mod activ la promovarea comerțului și cooperarii economice între cele două țări, răspândirea la scară largă a culturii chineze și promovarea schimbului de comunicare, promovarea prieteniei dintre cele două popoare contribuind astfel la aprofundarea cooperarii remarcabile în diverse domenii. În numele Ambasadei chineze doresc sa exprim tuturor sincere mulțumiri!

Pentru a promova în continuare initiativa „Centura si drumul“ și „Cooperarea 16+1“, China și țările Europei Centrale și de Est, inclusiv România, au construit în mod activ încrederea reciprocă politică, integrarea economică și incluziunea culturală a comunității de interese, responsabilitatea comunității și comunitatea de destin. Aceasta a oferit o oportunitate rară pentru noua eră în dezvoltarea relațiilor de prietenie chino-române. Ambasada Chinei în România acordă o mare importanță cooperării cu organizațiile de prietenie din România, reprezentate de Asociația ChinaRo, fiecare parte fiind dispusă să continue să ofere un sprijin puternic pentru dezvoltarea organizațiilor și să lucreze împreună pentru a crea un viitor mai bun pentru relațiile bilaterale.

2. Echipamente de telecomunicații și soluții la nivel mondial a uneia dintre cele mai importante companii ZTE urmeaza să construiască un „oraș inteligent“ in cooperare cu Primăria Timișoara. Ne puteți spune despre situația de cooperare? Credeți că o astfel de cooperare va aduce rezultate și ce schimbări?

Construcția orașului inteligent reprezintă o mare importanță pentru sporirea competitivitatii globale a orașului și realizării unei dezvoltari urbane durabile. În prezent, ZTE a efectuat peste 140 de proiecte de cooperare a orasului inteligent în mai mult de 40 de țări din întreaga lume, în timp ce Timișoara este primul oraș din România care urmează să coopereze cu ZTE la acest capitol. După cercetări preliminare ample, în cele din urmă, cele două părți au preferat ca primul oraș inteligent care o sa promoveze punerea în aplicare a acestui proiect, să aibă parte de iluminare stradală inteligentă și parcare inteligentă. În prezent, atât din perspectiva agențiilor guvernamentale, cât și din perspectiva locuitorilor din mediul urban, se vede că proiectul este unul de succes. Astfel, în urma colaborarii de succes cu Timișoara, ZTE va coopera și cu alte orașe mari din România, promovând astfel construcția națională românească a orașului inteligent. De asemenea, ne așteptăm ca ZTE să adere la inovare în viitor, pentru a extinde și aprofunda cooperarea chino-română în domeniul orașului inteligent, pentru a contribui la dezvoltarea orașelor din România și chiar și din alte țări.

3. În afara de București, primul oraș din România pe care l-ati vizitat a fost Pitești, și vi s-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Mioveni, fapt ce se datorează contribuțiilor remarcabile la schimburilor locale și a proiectelor de cooperare chino-române, de asemenea ați participat la diverse activități organizate de județul Arges. Deci, care dupa părerea Dumneavoastră este importanța schimburilor regionale chino-române?

În calitate de ambasador al Chinei, promovarea schimburilor civile și locale dintre China și România reprezintă o parte importantă din activitatea mea profesională. Ajuns aici, în urmă cu doi ani, în afara de București, am vizitat 25 de provincii din România, m-am întâlnit cu liderii administrației publice locale, reprezentanții mediului de afaceri, oameni prietenoși care au participat la schimburi de prietenie și au pus o bază solidă de cooperare civilă și locală de mare potențial pentru prietenia tradițională profundă dintre China și România.

România împreună cu China au stabilit 33 de perechi de orașe înfrațite pentru a promova în mod eficient cooperarea pragmatică în diverse domenii. Anul trecut, cele două țări au efectuat schimburi de vizite de mai mult de 20 de delegații pentru promovarea și investirea în orașele din România. România are un municipiu si 41 de județe, fiecare loc având caracteristicile sale distinctive și industrii competitive. Argeș este judetul industriei de automobile, astfel acesta dezvoltă cooperarea cu China în sectorul automobilelor; judetul Constanța are iesire la Marea Neagră, având condițiile favorabile pentru a se încadra în cadrul programului de cooperare al Chinei cu țările din Europa Centrală și de Est – „Trei zone portuare de cooperare“ ; județul Prahova are o istorie lungă a industriei de petrol, vinuri bogate și un mare potențial de cooperare cu China. China este dispusă în conditii de egalitate, să desfășoare acțiuni de cooperarea pentru a investi în județele românești, bazându-se pe avantajului reciproc, în mod constant să îmbogățească conotația relațiilor bilaterale.

În cazul meu, să fiu un cetățean de onoare a orasului Mioveni nu este doar o onoare, dar, de asemenea și o responsabilitate. Voi continua să cooperez cu poporul român pentru ca împreună să promovăm cooperarea chino-română la un nivel mai avansat.

4. China a acordat întotdeauna o mare importanță dezvoltării relațiilor cu România, iar cele două țări se bucură de o prietenie tradițională și încredere una în celălaltă. În opinia dumneavoastră, pentru a promova în continuare cooperarea chino-română, ce pași ar trebui să facă România și în ce domeniu?

România este una dintre primele țări care a stabilit relații diplomatice cu China, și ne bucurăm de o profundă prietenie tradițională. În ultimii ani, relațiile bilaterale au menținut un ritm bun, au fost efectuate multe schimburi la nivel înalt, cei doi șefi de stat s-au întâlnit în timpul sesiunii a 70-a Adunării Generale a ONU, premierii celor două state au efectuat schimb de vizite, fapt care indică direcția de dezvoltare a relațiilor bilaterale. China acordă o importanță cooperării bilaterale pragmatice, România este dispusă să consolideze strategia de dezvoltare, să aprofundeze cooperarea în diverse domenii de energie, infrastructură, agricultură, turism, educație, cultură, sănătate, știință și tehnologie, și să promoveze în comun relațiile bilaterale.

În initiativa „Centura si drumul”, România este una dintre principalele țări din Europa Centrală și de Est cu un potențial uriaș de dezvoltare. Stimularea în continuare a potențialului cooperării economice și comerciale bilaterale, sporirea nivelul de cooperare reprezintă aspirația comună ale ambelor părți, ale celor două guverne, întreprinderilor și organizațiilor intermediare care s-au întâlnit pentru a lucra împreună.

În primul rând, sperăm ca România să profite de oportunitățile ce parvin în urma dezvoltarii în economia chineză, sprijinind cooperarea în proiecte mari, precum construcția „Centurii și drumului“ si „Cooperarea 16+1” să promoveze cooperarea între cele două țări, să sporească încrederea mediului de afaceri, să identifice cooperarea, să accelereze procesul de negociere a proiectelor și să promoveze realizarea acestora. Sperăm ca domeniul turismului, vizelor, imigrării și alte departamente ale României vor întreprinde măsuri suplimentare pentru a facilita călătoria cetățenilor chinezi în România. În România există mai multe produse de înaltă calitate, China salută exporturile românești în China. Sperăm ca cele două părți să se consulte în mod activ în cadrul departamentele relevante pentru a accelera solutionarea problemelor tehnice legate de produsele agricole exportate în China, sperăm ca întreprinderile din România să se conformeze principiilor de piață și să participe activ la competiția de pe piață din China, să participe la expoziții și multe altele extinzând astfel, treptat, cunoașterea produselor românești.

5. Inițiativa „Centura si drumul”, propusă de China, a obținut rezultate fructuoase, astfel mai multe țări au benefciat de pe urma acesteia. Ce rol va juca această inițiativă în cooperarea românească în viitor?

România este o țără importantă și un participant de valoare în cadrul initiativei „Centura și drumul”. Liderii români și-au exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru constructia „Centurii si drumului”. La Beijing, tocmai s-a încheiat Forumul de Cooperare Internațională „Centura și drumul”. Viceprim-ministrul și ministrul mediului din România, dna Grațiela-Leocadia Gavrilescu, a condus o delegație în vizită în China pentru întâlniri la nivel înalt și pentru a participa cu succes la forumul organizat.

Inițiativa „Centura si drumul” și cooperarea dintre China și țările Europei Centrale și de Est, prezintă mecanismele de cooperare dintre țări care se completează reciproc, la fel ca și România care oferă oportunități valoroase pentru cooperare în diverse domenii. Mecanismele de cooperare relevante pentru a spori investitiile în România, sunt să încurajeze întreprinderile competitive chineze să participe la dezvoltarea infrastructurii din România și în mod continuu să promoveze cooperarea bilaterală în domeniul culturii și în multe alte domenii. Cooperarea chino-română din cadrul initiativei „Centura și drumul” a obținut deja roade fructuoase. Ministerul Comerțului din China împreună cu Ministerul Economiei din România, a semnat în 2015, „Memorandumul de înțelegere privind promovarea comună în cadrul Comisiei Mixte Economice a construcției ‘Centura și drumul’”, România devenind astfel una dintre primele țări care a semnat un acord similar cu China. Centrul de energie din cadrul programului de cooperare 16+1 iși are sediul în România, aceasta având un rol activ în coordonarea cooperării energetice naționale în Europa Centrală și de Est. Recent, România a aderat la Banca Asiatică pentru Investitii în Infrastructură, dezvoltarea cooperării chino-române în cadrul initiativei “Centura si drumul” iși lărgește constant platforma.

România este un vechi prieten al Chinei. China acordă o mare importanță cooperarii pragmatice cu România în cadrul construcției “Centurii si drumului”, România este dispusă să comunice îndeaproape, să lucreze împreună pentru a promova proiectul în mod eficient. Eu cred că doar prin efortul ambelor părți de a construi, cele două popoare vor împărtăși rezultatele, iar obiectivul de prosperitate comună va fi în măsură să se realizeze cât mai curând posibil.

6. Știm că cele „două sute de ani” reprezinta „Visul chinezesc“ de a realiza două obiective specifice: până în 2021 construirea unei societăți prospere moderate, până în anul 2049, construirea unei țări socialiste moderne prospere, democratice, civilizate și armonioase. Dle Ambasador, cum va atinge China aceste obiective?

În 2012, in cadrul celei de-a 18 plenară a Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez se descrie construirea unei societăți moderat prospere și accelerarea modernizării socialiste a realizării marelui plan “două sute de ani”. Președintele Chinei, Xi Jinping, a spus „Acum, suntem mai aproape decât oricând în istorie de obiectivul de renaștere a națiunii chineze, avem mai mult decât oricând în istorie, încrederea și capacitatea de a atinge acest obiectiv.”

Desigur, în calea spre acest obiectiv încă ne confruntăm cu unele dificultăți și provocări, cum ar fi dezechilibrele de dezvoltare urbană-rurale și regionale, exces de capacitate în unele industrii, existența a 70 de milioane de oameni săraci și așa mai departe. Pentru a realiza proiectul „două sute de ani”, China are drept scop aprofundarea în procesul de reforme, cum ar fi reforme pentru promovarea părtii de aprovizionare, stimularea unui nou impuls economic, dezvoltarea abordării programelor împotriva sărăciei. Inovare, coordonare, înverzirea, deschiderea și partajarea, cele “cinci concepte de dezvoltare”, care au fost stabilite, vor conduce la dezvoltarea conceptului de dezvoltare a inovării pentru a promova îmbunătățirea calității și eficienței, unde si populația va împărtăși reforma și dezvoltarea. În ultimii doi ani, China a finalizat mai mult de 180 de măsuri de reformă, inclusiv descentralizare, a depus eforturi pentru a optimiza serviciul, reduce limitarea intrării investițiilor străine, a promovat introducerea antreprenoriatului public și a inițiativelor de politică de inovare, a pus în aplicare planul de acțiune „Internet+“, a dat start programului “Made in China 2025” și așa mai departe. China va adera la direcția reformelor economiei de piață, va continua să introducă o serie de măsuri ferme de reformă reală pe piețe, în fiscalitate, finanțe, investiții, finanțare, prețuri, deschidere, mijloacele de trai ale oamenilor și în alte domenii.

În același timp, China are nevoie de un mediu internațional pașnic și stabil. Vom continua să promovăm pacea, dezvoltarea, cooperarea și directia beneficiului mutual, practicând filozofia diplomatică chineza, protejarea intereselor naționale ale suveranității, securitate și dezvoltare. Prin inovație se va promova creșterea economică mondială care la rândul său va îmbunătăți guvernanța economică și financiară globală. Consolidarea cooperării de coordonare cu marile puteri pentru a construi o interacțiune pozitivă, cooperare și beneficiu reciproc în cadrul relațiile dintre marile puteri. Vom păstra filozofia diplomatică sinceră și cuprinzătoare, păstrând o pace durabilă cu țările din regiune, promovând integrarea și dezvoltarea în comun. Vom aprofunda cooperarea și promova dezvoltarea comuna, vom proteja drepturile și interesele țărilor în curs de dezvoltare legitim. Vom participa constructiv în abordarea problemelor și tendințele globale. China este gata să lucreze și să facă eforturi neîncetate împreuna cu comunitatea internațională pentru pace și dezvoltarea umană.

7. Radio China International, este cel mai mare post de radio din lume care aduce contribuții pozitive la promovarea prieteniei chino-române și la cooperarea dintre cele două țări. Acesta este un exemplu pentru noi de la care putem învăta multe. Ce părere aveți despre experiența avansată și practica Radio China International, ce ar trebui să învețe site-ul Asociației ChinaRo de la Radio China International pentru a prezenta China pentru oamenii din Romania și pentru a reduce distanța dintre cele două popoare?

Radio China International a fost înființat în anul 1941, în prezent este difuzat în 65 de limbi diferite în toata lumea, este cea mai mare organizație media internatională care utilizează un astfel de număr mare de limbi. Radio China International a fost fondat cu scopul de a „prezenta China lumii, a prezenta lumea Chinei, a vorbi lumii despre lume, a îmbunătăți înțelegerea reciprocă și prietenia dintre poporul chinez și popoarele lumii” iar „atitudinea Chinei, viziune globală, mintea umană” si difuzarea de idei, să fie efectuată prin difuzare media, presa scrisă, mass-media video, mass-media on-line, de televiziune și industria mass-media, cele șase grupuri de afaceri majore. Fiind drept “geamul” de comunicare al Chinei cu întreaga lume, Radio China Internațional a devenit un exemplu de succes în moderna și internaționala mass-media.

Asociația ChinaRo a creat www.chinaro.ro, o pagina web de mass-media, care are o platformă vastă de dezvoltare. Încă de la începuturile sale a depus eforturi enorme pentru a promova prietenia chino-română, ceea ce apreciez foarte mult. Dacă mă lăsați să mentionez cîteva sugestii pentru a îmbunătăți activitatea, cred că putem începe de la următoarele aspecte:

În primul rând, bazându-ne pe promovarea dezvoltării pe termen lung a relațiilor bilaterale, am spori prietenia dintre cele două popoare. Luând în considerare atitudinea prietenoasă fermă bazată pe consens, ar trebui ca platforma paginii web a Asociației ChinaRo să participe la dezvoltarea pe termen lung, pentru a aprofunda relația de prietenie; în al doilea rând, răspunsul pozitiv la initiativa „Centura si drumul”, schimburi culturale și cooperare în domeniul de economie, comerț, știință și tehnologie, energie, vor forma o cooperare reciproc avantajoasă în platforma de partajare a resurselor dintre China și România; în al treilea rând, utilizarea pe deplin a avantajelor platformei de rețea, trecerea de la o sursă de știri la un mod de interacțiune, comunicarea va promova integrarea în noi forme ale mass-mediei.

8. Fiind o instituție importantă pentru a promova constructia infrastructurii și dezvoltarea economică, Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură joacă un rol important în guvernanța economică mondială. Recent, România a aderat în mod oficial la Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură. În acest context, care anume sunt perspectivele de cooperare chino-română?

Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură este o instituție de dezvoltare multilaterală inițiată cu sediul central la Beijing, China. Aceasta a fost fondată la 25 decembrie 2015, cu 57 de membri fondatori, printre care Marea Britanie, Germania, Elveția, Olanda, Austria și alte 14 țări ale UE, cu capitalul social de 100 de miliarde de dolari SUA, având accentul pe construcția infrastructurii și sprijinul de întreținere pentru finanțarea în cinci domenii: energiei, transporturilor, dezvoltarea rurală, dezvoltarea urbană și logistică. De la înființarea Băncii Asiatice pentru Investitii în Infrastructură, aceasta a jucat un rol activ în promovarea și dezvoltarea economiei reale, banca a dezvăluit faptul că în anul 2016 a aprobat 9 proiecte, a emis împrumuturi de aproximativ $1,7 miliarde, cea mai mare parte fiind destinată pentru energie și infrastructura de transport. Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură promovează o atitudine deschisă și salută cât mai mulți membri să se alăture.

Vreau să felicit călduros România, care oficial a aderat la Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură. Participarea activă la o cooperare multilaterală va contribui la sporirea influenței internaționale a României, dar, de asemenea, va conduce la promovarea dezvoltării și prosperității din România. Sper ca China și România să colaboreze cu Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură alături de alte state membre, să lucreze împreună pentru a construi Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură cu o platformă multilaterală de finanțare egală, care o să se adapteze eficient la nevoile de dezvoltare ale țărilor. Sperăm ca aderarea Romaniei la Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură va ajuta la reînoirea cooperarii chino-române.

9. Excelență, în acest an, România va găzdui prima ediție a Expoziției Energetice „16+1”. Ce ne puteti spune despre această expoziție?

Expozitia Energetică „16+1“ este unul dintre proiectele-cheie ale Chinei din cadrul cooperării cu țările din Europa Centrală și de Est, care va avea loc în România în acest an. China se va alătura festivităților privind promovarea cooperării energetice cu 16 țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv România.

Organizatorii expoziției sunt centrul energetic “16+1”, care a fost înfințat în octombrie 2016 de către Centrul Român al Energiei și Centrul pentru Studiul Democrației, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Energiei ale României. Scopul principal al activităților sale este de a construi între China și Europa Centrală și de Est- platforma de rețea informatională și cooperarea companiilor energetice naționale, și astfel, să promoveze cooperarea energetică „16+1”, să promoveze punerea în aplicare a planului regional de dezvoltare UE, strategia energetică, agenda schimbărilor climatice și a altor documente. Expoziția Energetică “16+1” este una dintre cele mai importante activități de bază. China este în plin curs de pregătire pentru Expoziția Energetică.

10. În cadrul Asocietiei ChinaRo, eforturile comune ale Institutului Confucius din Sibiu și instituțiilor publice locale, limba chineză deja “prinde rădăcini și la numeroase instituții de învățământ din judetul Argeș. Cum vedeți importanța predării limbii chineze în România?

Limba este o punte de legătură pentru cele două popoare, astfel oamenii din China și din România au reușit să facă schimb de informații, să redea emoții, prietenie; limba este, de asemenea, un element important în relațiile de prietenie dintre China și România și până în prezent, profesorii din cele două țări au contribuit la promovarea predării limbilor.

În prezent în România există 4 Institute Confucius, 8 săli de clasă Confucius și peste o sută de catedre de predare a limbii chineze. În România sunt mii de elevi care învață limba chineză. Generația tânără din România care învață limba chineză, este ca sămânța care prinde rădăcini, moșteneste și duce mai departe prietenia dintre cele două țări, facând-o tot mai trainică. Sper ca tot mai multi tineri să se alăture în rândurile celor care învată chineză și să devină mesageri în cadrul schimburilor și cooperarii dintre cele două popoare.

Sunt foarte încântat să văd că predarea limbii chineze a fost deja inclusă în programele școlare primare și secundare din România. În prezent, cele două părți cooperează la procesul de întocmire a manualelor de predare a limbii chineze. Eu cred că nivelul de predare a limbii chineze în România va continua să se dezvolte și va oferi un impuls pentru schimburile și cooperarea bilaterală.

Last modified: 25/06/2017

One Response to " Interviul Ambasadorului Chinei, Xu Feihong, acordat Asociației ChinaRo "

  1. Serban Gheorghe spune:

    COLABORARE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *