Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Premierul Li: China spera la o UE unita, stabila si prospera

20/04/2017

China sprijină ferm integrarea europeană și speră pentru o Uniune Europeană unită, stabilă și prosperă, a declarat premierul Li Keqiang, marți.

Li a făcut comentariul la întâlnirea cu Federica Mogherini, înaltul reprezentant pentru politică externă și de securitate al UE, și de asemenea vicepreședinte al Comisiei Europene.

China acordă importanță relațiilor China-UE și angajamentului UE de a-și îndeplini obligațiile internaționale și dorește să promoveze cooperarea practică, a spus Li.

“China își dorește să lucreze cu UE în spiritul respectului reciproc și să se trateze una pe alta ca egale pentru a avansa discuțiile pentru tratatul investițiilor bilaterale și studiul de fezabilitate al acordului de liber schimb”, a spus Li.

“China va lucra cu UE ca să administreze corespunzător diferendele pentru relații mai bune China-UE în cadrul ordinii internaționale pe baza legii și să aducă vitalitate la creșterea economică mondială”, a declarat premierul.

Dat fiind peisajul internațional complex și schimbător, al creșterii antiglobalizării și protecționismului, China și UE ar trebui să se supună scopurilor și principiilor Chartei ONU, a spus Li.

El a cerut ambelor părți să transmită semnale pozitive pentru menținerea stabilității regionale și păcii mondiale, să facă față provocărilor globale, reformei, să îmbunătățească guvernarea internațională și să apere globalizarea economică și comerțul liber și corect astfel încât să răspundă incertitudinilor peisajului internațional prin cooperare stabilă între China și UE.

Mogherini a spus că UE și China împart responsabilitatea menținerii ordinii internaționale, a combaterii provocărilor globale cum ar fi terorismul și schimbările climatice și a promovării păcii mondiale și dezvoltării.

UE acordă importanță menținerii sistemului multilateral și îndeplinirii obligațiilor sale internaționale și va lucra cu China pentru a întări coopearea și a administra potrivit diferendele, precum și pentru a facilita progresul în negocierile tratatelor de investiții bilaterale, a spus Mogherini.

Sursa: China Xinhua News

Last modified: 03/05/2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *